Termenul de vitamină este folosit pentru a descrie un anumit compus organic de care organismul are nevoie, dar pe care nu îl poate produce singur. În principal, vitaminele servesc drept catalizatori pentru anumite reacţii din corpul nostru.
Dacă aceşti catalizatori lipsesc, cum este în cazul carenţelor vitaminice, funcţiile normale ale organismului nu mai funcţionează corect şi astfel apare riscul crescut de dezvoltare a bolilor.
Vitaminele pot fi luate în mare parte din alimentaţie însă există şi situaţii speciale, cum este cazul vitaminelor K şi D. De exemplu, vitamina K este produsă în condiţii speciale de către organism, mai exact de anumite bacterii prezente în intestin, iar vitamina D are nevoie de puţin “ajutor” din partea razelor soarelui pentru a ajunge în corp.
Clasificarea vitaminelor
Vitaminele se clasifică în două categorii: liposolubile (prezente în ţesuturile grase şi musculare ale corpului şi care sunt absorbite prin intermediul tractului intestinal cu ajutorul grăsimilor) şi hidrosolubile (care nu rămân pentru mult timp în organism, fiind eliminate prin intermediul urinei).
Vitamine liposolubile: A, D, E, K.
Vitamine hidrosolubile: C şi B.
Cele mai importante vitamine
Vitamina A
Vitamina A este o vitamină liposolubilă obţinută din 2 clase de compuşi: vitamina A naturală preformată (retinolul şi compuşii săi) şi precursorii de vitamina A (betacarotenul şi compuşii înrudiţi).
Vitamina A este un nutrient-cheie pentru păstrarea sănătăţii ochilor, prevenind inflamarea acestora şi reducând riscul apariţiei cataractei. De asemenea, este importantă mai ales pentru vederea în timpul nopţii.
În acelaşi timp, vitamina A ajută la creşterea imunităţii organismului, este un puternic antioxidant, previne uscarea pielii, păstrând pielea strălucitoare, fără riduri şi alte semne ale îmbătrânirii şi este un factor important în menţinerea sănătăţii părului, danturii şi gingiilor.
Deficitul de vitamina A apare într-o dietă săracă în produse lactate şi vegetale sau în sindroame de malabsorbţie. Acesta reprezintă principala cauză de orbire datorată distrugerii corneei în ţările subdezvoltate din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est. Printre manifestările carenţei de vitamina A se numără modificări degenerative ale ochilor (xeroftalmie) şi ale pielii (descuamări). Pot fi afectate de asemenea epiteliile traheale, bronşice, ale tractului urinar, ductelor pancreatice, uterului şi glandelor salivare; se poate înregistra şi o scădere a imunităţii. Primul semn al deficitului de vitamina A este hemeralopia (pierderea acuitătii vizuale în lumina slabă).
Excesul de vitamina A poate fi toxic la persoanele tratate timp îndelungat cu suplimente alimentare ce conţin vitamina A. Manifestările intoxicaţiei cu vitamina A sunt diverse: piele uscată, vomă, alopecie, hipercalcemie, demineralizări osoase, adenopatii, hiperlipidemie, amenoree, creşterea tensiunii intracraniene cu edem papilar (manifestări de pseudotumor cerebri), fibroză hepatică cu hipertensiune portală.
Femeile însărcinate care iau vitamina A în exces pot avea un făt cu malformaţii congenitale (craniofaciale, cardiace) sau pot suferi un avort spontan. Doze crescute de derivaţi sintetici ai retinolului sunt teratogene. Carotenul în exces poate determina o colorare portocalie a pielii ce poate fi confundată cu icterul. Toate manifestările intoxicaţiei cu vitamina A sunt reversibile după încetarea aportului excesiv.
Doza zilnică recomandată este de 800 μg la femei, copii peste 10 ani şi vârstnici; 1000 μg la bărbaţi, adolescenţi, şi gravide; 1300 μg în perioada de lactaţie.
Cele mai bogate surse de vitamina A sunt: ficatul şi organele în general, lactatele, gălbenuşul de ou, fructe şi legume verzi (broccoli, spanac), galbene (pepene galben, cartofi), portocalii (morcovi) şi roşii (ardei gras, roşii).
Vitamina B1
Vitamina B1 (tiamina), supranumită şi “vitamina bunei dispozitii” sau “vitamina performanţei intelectuale”, este indispensabilă sănătăţii fizice şi psihice, având efecte benefice asupra sistemului nervos, digestiv, dar şi la nivelul muşchilor şi chiar al inimii.
Supranumită şi “vitamina bunei dispozitii” sau “vitamina performanţei intelectuale”, vitamina B1 (tiamina) este indispensabilă sănătăţii fizice şi psihice, având efecte benefice asupra sistemului nervos, digestiv, dar şi la nivelul muşchilor şi chiar al inimii.
Vitamina B1 poate juca un rol important în prevenirea şi / sau tratarea mai multor afecţiuni precum: alcoolism, boala Alzheimer, boala Crohn, insuficienţa cardiacă congestivă, depresie, epilepsie, fibromialgie, HIV / SIDA, psihoza Korsakoff’s, scleroza în plăci, encefalopatie Wernicke’s.
Deficitul de vitamina B1 se manifestă prin: sensibilitate musculară, lipsa poftei de mâncare (anorexie), dureri oculare, iritabilitate, scăderea concentraţiei, furnicături în membrele inferioare şi superioare, memorie deficitară, tahicardie, dureri gastrice, senzaţie de oboseală imediat după trezirea de dimineaţă, sânge în urină, constipaţie, strabism, mers greoi, astenie, depresie, tulburări de memorie şi atenţie, hipotensiune şi chiar pareze.
Excesul de vitamina B1 – nu se cunosc efectele secundare în caz de supradozaj, tocmai de aceea nu s-a determinat încă o limită de siguranţă superioară petnru administrarea orală. Totuşi, administrarea unor doze mari de tiamină poate determina manifestări de natură alergică, în special în cazul administrării injectabile la persoanele cu istoric alergic.
Doza zilnică recomandată de vitamina B1 este de la 0,4 la 1,2 miligrame pe zi pentru copii, de 1,3 miligrame pentru adolescenţi şi pentru femei, şi de 1,5 miligrame pentru subiecţii de sex masculin; ele sunt mai ridicate în caz de sarcină, de alăptare şi, de asemenea, în caz de alcoolism cronic (deoarece atunci, necesităţile cresc în timp ce aporturile alimentare sunt adesea insuficiente).
Cele mai bune surse naturale de vitamina B1 sunt: drojdia de bere, carnea de porc, ficatul de vită, cerealele integrale, orezul brun nedecorticat, seminţele de floarea-soarelui, legumele uscate, fructele în coajă lemnoasă şi cartofii.
Vitamina B2
Cunoscută şi sub denumirea de riboflavină, vitamina B2 ajută la transformarea grăsimilor, carbohidraţilor şi proteinelor în energie, este necesară pentru vindecarea şi menţinerea unui tegument sănătos, ajută organismul la echilibrarea acidităţii şi este importantă pentru păr, unghii şi ochi. De asemenea, vitamina B2 joaă un rol important în prevenirea sau tratarea mai multor afecţiuni, precum anemia, sindromul de tunel carpian, cataracta, migrena, rozaceea sau vaginita.
Deficitul de vitamina B2 se manifestă prin arsură şi senzaţie de mâncărime în jurul ochilor, cataractă, fotosensibilitate, păr gras, lipsit de luciu, unghii casante, buze crăpate, scăderea rezistenţei la efort şi la infecţii, retard de creştere, dermatite şi inflamaţii ale limbii.
Excesul de vitamina B2 – ca urmare a lipsei de efecte adverse, nu a fost încă stabilită o doză maximă admisă. Deseori, un exces de vitamina B2 este eliminat prin urină sau se manifestă prin reacţii alergice minore.
Doza zilnică recomandată de vitamina B2 este de 0,6 până la 1,4 miligrame pe zi pentru copii, de 1,5 miligrame pentru femei şi adolescenţi, şi de 1,8 miligrame pentru bărbaţi şi pentru femeile gravide sau care alăptează..
Cele mai bune surse naturale de vitamina B2 sunt: carnea de pui, în special organele precum ficatul, rinichii sau inima, lactatele, ouăle, peştele, legumele cu frunze verzi, migdalele, ciupercile, soia şi drojdia de bere. Această vitamină este rezistentă la căldură, dar foarte sensibilă la lumină şi la pH-ul alcalin; ea poate dispărea parţial în apa de fierbere a alimentelor.
Vitamina B3
Vitamina B3, cunoscută şi sub denumirile de niacină, acid nicotinic sau vitamina PP (Pellagra Preventer), este o vitamină care susţine procesele genetice în celulele organismului şi care ajută la procesarea grăsimilor din corp. Niacina este recomandată în prevenirea şi tratamentul multor afecţiuni precum pelagra, dermatita, durerile de cap, nivelurile crescute de colesterol, depresii şi tulburări psihice.
Deficitul de vitamina B3 se manifestă prin lipsa poftei de mâncare, infecţii la nivelul pielii, slăbiciune musculară şi tulburări digetive, iar în cazurile de deficienţă severă de niacină se poate instala pelagra, boală care se caracterizează prin leziuni dermatologice majore, amnezie, depresie, anxietate, stări delirante sau chiar deces dacă afecţiunea rămâne netratată.
Excesul de vitamina B3 se poate manifesta prin reacţii alergice la nivelul pielii, afecţiuni hepatice, ulcer peptic şi intoleranţă la glucoză.
Doza zilnică recomandată de vitamina B3 este de 2 mg pentru copii între 0-6 luni, 4 mg pentru copii între 6-12 luni, 6 mg pentru copii între 1-3 ani, 8 mg pentru copii între 4-8 ani, 12 mg pentru băieţii între 9-13 ani şi 16 mg pentru băieţii peste 14 ani, 12 mg pentru fetele între 9-13 ani şi 14 mg pentru fetele peste 14 ani, 18 mg pentru femeile însărcinate şi 17 mg pentru femeile care alăptează.
Cele mai bune surse de vitamina B3 sunt: peştele (ton şi somon), carnea de pui sau curcan, organele de vită, lactatele sparanghelul, avocado, broccoli, spanac, nuci, cereale integrale, ciuperci, drojdie de bere.
Vitamina B5
Vitamina B5, cunoscută şi sub denumirile de acid pantotenic, “vitamina antistres” şi „elixirul tinereţii”, pe lângă faptul că joacă un rol important în descompunerea grăsimilor şi a carbohidraţilor pentru producerea de energie, grăbeşte vindecarea rănilor şi operaţiilor chirugicale, fiind extrem de eficientă în cazurile de acnee, luptă împotriva artritei reumatoide şi ameliorează simptomele acestei afectiuni, reduce durerile articulare şi inflamaţiile, reduce depresia şi anxietatea şi menţine sănătatea sistemului nervos, previne îmbătrânirea prematură, reduce pigmentarea tenului şi apariţia ridurilor, reduce oboseala şi slăbiciunea organismului, previne apariţia mătreţii şi a candidozei.
Deficitul de vitamina B5 se manifestă rareori deoarece această vitamină se regăseşte în multe alimente, însă atunci când nu există un aport suficient, pot exista simptome precum stările de oboseală, insomnia, căderea părului, greaţă, contracţii musculare, depresie, dureri de cap.
Excesul de vitamina B5 ar putea duce la apariţia diareei, sensibilitate dentară şi risc crescut de sângerare.
Doza zilnică recomandată de vitamina B5 este de 3 până la 8 miligrame pe zi pentru copii, de 10 miligrame pentru adolescenţi şi pentru adulţi.
Cele mai bune surse de vitamina B5 sunt: drojdia de bere, ficat, alone, ciuperci, ovăz, germeni de grâu, broccoli, orez brun, ardei iuţi, avocado, conopidă.
Vitamina B6
Vitamina B6, cunoscută şi sub numele de piridoxină, face parte din complexul de vitamine B şi are un rol important în formarea hemoglobinei, în metabolismul aminoacizilor, proteinelor, glucidelor şi lipidelor (îndeosebi al acizilor graşi esenţiali), fiind şi stimulent muscular; are influenţă benefică asupra pielii, precum şi în procesul de creştere.
De asemenea, piridoxina poate ajută în tratamentul afecţiunilor cardiovasculare, ameliorează simptomele sindromului premenstrual, depresiei, artritei, elimină senzaţia de greţuri matinale în cazul femeilor însărcinate şi previne instalarea afecţiunilor oculare cauzate de înaintarea în vârstă.
Deficitul de vitamina B6 se manifestă prin: slăbiciune musculară, anemie, insomnie, căderea părului, oboseală, piele uscată., pierdere în greutate, tulburări neurologice, inflamaţii ale limbii.
Excesul de vitamina B6 este extrem de rar, însă poate apărea în cazul administrării unor doze ridicate, peste limita recomandată, pe o perioadă îndelungată de timp, caz în care persoana se poate confrunta cu fotosensibilitate, arsuri stomacale, greaţă, tulburări sensitive şi motorii.
Doza zilnică recomandată de vitamina B6 este de 0,1 mg la sugarii între 0-6 luni, 0,3 mg la sugarii între 7-12 luni, 0,5 mg la copiii între 1-3 ani, 0,6 mg la copiii într 4-8 ani, 1 mg la copiii între 9-13 ani, 1,2-1,3 mg la adolescenţii între 14-18 ani, 1,3 mg la adultii între 19-65 ani, 1,5-1,7 mg la adulţii peste 65 de ani, 1,9 mg la femeile gravide şi 2 mg pentru femeile care alăptează.
Cele mai bune surse naturale de vitamina B6 sunt: drojdia de bere, cerealele integrale, bananele, somonul, spanacul, gălbenuşul de ou crud, seminţele de floarea-soarelui, avocado.
Vitamina B7
Vitamina B7, cunoscută şi sub numele de biotină sau vitamina H, este o vitamină hidrosolubilă din complexul B, care are rol de protecţie a pielii şi părului (încetineşte procesul de albire), având acţiune sinergică cu vitaminele A, B2 şi B6, împiedică depunerea colesterolului la nivelul endoteliului vascular, contribuie la eliminarea substanţelor toxice şi a metaboliţilor acumulaţi în organism, facilitând astfel funcţiile ficatului şi ale vezicii biliare.
De asemenea, biotina ameliorează capacitatea de memorare, poate fi folosită în tratamentul alcoolismului, în hipercolesterolemie, ateroscleroză, hipertensiune arterială, angină pectorală, diabet zaharat, stres, ciroza hepatică, ulcer gastric şi este utilizată uneori în programele de reducere a greutăţii corporale.
Deficitul de vitamina B7 se manifestă prin: oboseală, anorexie, greaţă, anemie, alopecie, dermatită seboreică, piele prea uscată sau prea grasă, culoare cenuşie a mucoasei bucale şi faringiene, mialgie, hiperestezie, conjunctivită, stări depresive, convulsii.
Excesul de vitamina B7 nu are efecte negative asupra organismului deoarece, chiar şi în cantităţi mari, aceasta este solubilă în apă, deci excesul este eliminat prin intermediul urinei sau al transpiraţiei. Însă, rareori pot apărea dermatite şi reacţii alergice.
Doza zilnică recomandată de vitamina B7 este de 30 mg pentru adulţii sănătoşi şi femeile gravide şi aproximativ 35 mg pentru femeile care alăptează.
Cele mai bune surse naturale de vitamina B7 se găsesc în: carne de pasăre, în special în organe, lactate, peşte, fructe proaspete şi uscate, oleaginoase, legume, ovăz.
Vitamina B9
Vitamina B9, cunoscută ca şi acid folic sau folat, este esenţială în dezvoltarea şi funcţionarea organismului. Deoarece acidul folic are un rol important în creşterea şi regenerarea celulelor, acesta este necesar adulţilor şi vital în cazul sarcinilor.
Acidul folic joacă un rol decisiv în dezvoltarea sistemului nervos şi osos al fătului, îmbunătăţeşte fertilitatea atât în cazul femeilor cât şi al bărbaţilor, reduce riscul de infarct miocardic prin acţiunea de reducere a nivelului de homocisteină, un aminoacid care duce la apariţia bolilor cardiovasculare, osteoporozei şi aterosclerozei, ajută la cicatrizarea rănilor, întăreşte firul de păr şi unghiile şi este deosebit de important în procesul de creştere rapidă.
Deficitul de acid folic se manifestă prin scăderi în greutate, tulburări digestive, inflamaţii în corp, palpitaţii, gingivită, dureri de cap, schimbări bruşte de dispoziţie, oboseală, eczeme şi paloare.
Excesul de vitamina B9 pe termen lung poate duce la reducerea capacităţii organismului de a absorbi unele minerale şi poate agrava afecţiunile colonului.
Doza zilnică recomandată de acid folic diferă în funcţie de vârsta sau de starea fiziologică a organismului. Astfel, la copiii sub un an se recomandă administrarea acidului folic în doze de 0,065 – 0,08 mg, iar între 1 an şi 10 ani dozele recomandate sunt de 0,15 – 0,2 mg. La adulţi, dozele cresc până la 0,3 – 0,4 mg, iar în perioada de sarcină şi apoi alăptare se pot administra doze de 0,5 – 0,6 mg de acid folic.
Cele mai bune surse naturale de acid folic sunt: legumele cu frunze verzi, fasole, mazăre, linte, gălbenuş de ou, drojdie de bere, lactate şi brânzeturi fermentate, cereale, seminţe, carne de pasăre şi organe, fructe în coajă lemnoasă, , citrice, banane.
Vitamina B12
Vitamina B12, numită şi cianocobalamină sau “vitamina roşie”, are cea mai mare şi complexă structură chimică dintre toate vitaminele, aceasta având un rol deosebit de important pentru organismul uman. Aportul recomandat de vitamina B12 ajută la dezvoltarea şi menţinerea sistemului nervos, a producţiei de ADN şi a formării de celule roşii din sânge, stimulează pofta de mîncare, creşte performanţele fizice şi psihice, împiedică acumularea de grăsimi în ficat şi previne ateroscleroza şi alte afecţiuni cardiovasculare.
Deficitul de vitamina B12 se manifestă prin: stări de oboseală accentuată, dereglări ale ciclului menstrual, anemie, pierderi de memorie, depresie, anxietate şi iritabilitate, palpitaţii, dezorientare, greţuri, balonări, arsuri la nivelul cavităţii orale.
Excesul de vitamina B12 poate creşte riscul de dezvolare a anumitor celule canceroase în stadiu latent iar pentru persoanele diagnosticate cu cancer, hipervitaminoza poate duce la extinderea celulelor tumorale şi un risc crescut de crize de astm bronşic.
Doza zilnică recomandată de vitamina B12 este de 2,4 micrograme în cazul adolescenţilor între 14-18 ani şi al adulţilor peste 19 ani, 0,5 mcg pentru sugari în primul an de viaţă, 0,9 mcg pentru copiii între 1-3 ani, 1,2 mcg pentru copiii între 4-8 ani şi 1,8 mcg pentru copiii între 9-13 ani.
Cele mai bune surse naturale de vitamina B12 sunt reprezentate de produsele de origine animală, cum este carnea de pui, porc, vită, lactate, ouă, ton, somon, scoici, midii.
Vitamina C
Vitamina C, sau acidul ascorbic după cum mai este numită, este una dintre cele mai cunoscute vitamine, care are un rol deosebit de important în apărarea organismului de acţiunea radicalilor liberi şi împotriva stresului oxidativ, principala cauză a îmbătrânirii fiziologice.
O funcţie importantă pe care o deţine vitamina C este aceea de a ajuta la creşterea producţiei de colagen, proteină esenţială a corpului omenesc, care contribuie la menţinerea ţesuturilor, ligamentelor, cartilagiilor şi tendoanelor.
Numeroase studii ştiinţifice atestă beneficiile unui aport optim de vitamina C, în special în prevenirea cazurilor de cancer, în întărirea sistemului imunitar, pentru grăbirea procesului de cicatrizare a pielii, reduce riscul de cataractă şi multe alte afecţiuni specifice apărute odată cu înaintarea în vârstă.
Deficitul de vitamina C se manifestă prin sângerarea gingiilor, predispoziţia la viroze şi infecţii, lipsa apetitului, depresie, tulburări digestive, schimbări bruşte de dispoziţie, cicatrizarea lentă a rănilor, lipsa de energie.
Excesul de vitamina C poate duce rareori la apariţia pietrelor la rinichi, greaţă, ameţeală şi perturbări în capacitatea organismului de apărare împotriva radicalilor liberi.
Doza zilnică recomandată de vitamina C este de 60 – 100mg în cazul adulţilor şi 35 – 65 mg pentru copiii până în 14 ani. În cazul fumătorilor, este recomandat un aport de minimum 120 mg pe zi, deoarece fumatul şi expunerea la fumul de ţigară cres riscul de deficit de vitamina C.
Cele mai bogate surse naturale de vitamina C sunt: ardeiul gras, pătrunjelul, broccoli, conopida, căpşunile, roşiile, cartofii, varza de Bruxelles, citricele (portocale, lămâi, lime, grepfrut, pomelo).
Vitamina D
Numită şi antirahitică, vitamina D este liposolubilă, adică este absorbită de grăsimi, fiind esenţială în resorbţia calciului şi fosforului la nivelul intestinului, catalizând totodată transformarea fosforului organic în anorganic şi mobilizându-l în ţesuturi. Oamenii de ştiinţă au recunoscut de ceva timp proprietatea vitaminei D de a facilita absorbţia calciului în organism, de a mentine densitatea osoasa şi de a preveni osteoporoza. Însă cele mai noi cercetări arată că vitamina D protejează şi împotriva unor boli cronice cum sunt cancerul, diabetul insulinodependent, artrita reumatoidă, scleroza multiplă şi bolile autoimune.
Cu toate acestea, mulţi adulţi au nivele scăzute de vitamina D în sânge. Vitamina D nu este abundentă în alimentele noastre obişnuite. Cea mai mare parte a vitaminei D o preluăm din expunerea la soare şi din multivitamine. Problema este că soarele nu este recomandat tuturor.
Anotimpul, momentul zilei, localizarea geografică, latitudinea, nivelul de poluare, culoarea pielii precum şi vârsta – toate afectează capacitatea pielii de a produce vitamina D. Mai mult, forma vitaminei D prezentă în majoritatea multivitaminelor este vitamina D2, care nu eliberează aceeaşi cantitate de vitamină organismului comparativ cu râvnita vitamină D3.
Vitamina D este singura vitamina care este în acelaşi timp şi un hormon. După producerea vitaminei D de către piele sau dupa ingestia ei, rinichii şi ficatul o transformă într-un hormon activ. Sub formă de hormon, vitamina D controlează absorbţia calciului, contribuind la formarea unor oase şi dinţi rezistenţi şi a unor muşchi puternici.
Dacă ai deficienţă de calciu şi vitamina D, oasele tale sunt fragile, deoarece vor elibera calciul necesar restului organismului. Deficienţa în vitamina D afectează mai mult decât doar scheletul tău. Deficienţa în vitamina D determină o masă osoasă redusă şi osteoporoză. Nivelele scăzute de vitamina D au fost de asemenea asociate cu forţa musculară redusă şi alte boli cronice, cum sunt bolile autoimune şi unele forme de cancer.
Vitamina D este de asemenea singura vitamină care nu trebuie consumată în alimentaţie sau luată din suplimente alimentare, deoarece organismul nostru este capabil să o producă după ce pielea noastră este direct expusă la soare (nu printr-o fereastră). Dar nu toate expunerile solare sunt la fel, iar numeroşi factori influenţează absorbţia razelor solare. În general, cu cât eşti mai departe de Ecuator, cu atât producţia de vitamina D este mai eficientă. Dar stratul de nori şi poluarea aerului pot reţine razele ultraviolete ale soarelui.
Recomandarea standard de expunere solară pentru un aport suficient de vitamina D este de 10-15 minute de expunere solară pe braţe şi faţă, de câteva ori pe săptămână, fără utilizarea unei creme de protecţie solară (care blochează unele din razele ultraviolete necesare producerii vitaminei D).
Vitamina E
Numită şi vitamina fertilităţii, datorită rolului pe care îl are în procesul fertilităţii, vitamina E face parte dintre substanţele cu o importantă acţiune antioxidantă.Datorită acţiunilor sale ca antioxidant, vitamina E se recomandă în tratarea a numeroase boli: scăderea imunităţii, lupus eritematos diseminat, afecţiuni cardiovasculare, Zona Zoster, hemoroizi, ulcer gastric, litiază biliară, dismenoree, fibrom uterin, astm bronşic, ascită şi altele. Prin acţiunea sa puternic antioxidantă vitamina E este utilă şi în tratamentul epilepsiei.
Vitamina E reduce considerabil riscul apariţiei cataractei, a unor forme de cancer (gastrointestinal, pulmonar), asigură protecţia organismului împotriva dioxidului de azot (smogul), a radiaţiilor, chimioterapicelor şi a fumului de ţigară.
Vitamina E măreşte fecunditatea. Ea intervine în procesul fertilităţii, stimulând la bărbaţi formarea spermatozoizilorşi asigurând buna desfăşurarea a sarcinii la femei.
Aportul corespunzător de vitamina E scade de patru ori riscul apariţiei bolii Parkinson. La bolnavii deja afectaţi de această maladie, aportul alimentar crescut de vitamina E încetineşte procesul de degradare a neuronilor şi evoluţia bolii.
Deficitul de vitamina E determină anemie hemolitică (datorită fragilităţii crescute a eritrocitelor şi scăderii duratei de viaţă a acestora), afecţiuni neurologice cu evoluţie lent progresivă, caracterizate prin ataxie, areflexie, pierderea sensibilităţii proprioceptive şi vibratorii (neuropatii motorii şi senzoriale reversibile), distrofii musculare, creşterea cantităţii de colesterol în ser şi în muşchi, precum şi instalarea aterosclerozei.
Carenţa de vitamina E se întâlneşte mai des la bătrâni şi la malnutriţi cu diferite boli cronice, sindromul ameliorându-se la tratamentul parenteral cu vitamina E.
Carenţele de vitamina E pot apărea în caz de afecţiuni hepatice, renale, anumite tipuri de cancer etc şi se manifestă prin: anemie, acne, greaţă, afecţiuni cardiovasculare, hepatice şi gastrointestinale, diaree, impotenţă sexuală, leziuni ale aparatului genital feminin şi masculine, oboseală musculară şi scăderea masei musculare, mers instabil, pierderea reflexelor.
Excesul de vitamina E apare la doze farmaceutice foarte mari (300-800 mg/zi), putând conduce la oligospermie, azoospermie în cazul bărbaţilor, iar la femei involuţie ovariană şi tulburări ale ciclului menstrual. De asemenea, administrarea excesivă de vitamina E scade absorbţia de vitamina K şi creşte astfel riscul producerii de hemoragii.
Necesarul zilnic de vitamina E este direct proporţional cu vârsta şi cantitatea de acizi polinesaturaţi din alimentele consumate, putând fi asigurat în general de o dietă echilibrată. Bătrânii, femeile însărcinate şi cele care alăpteaza au nevoie de un aport suplimentar de vitamina E.
Nou-născuţilor trebuie să li se administreze tocoferol până la apariţia propriei flore intestinale, deoarece laptele matern este sărac în această vitamină.
Doza recomandată zilnică pentru femei este de 8-10 mg pe zi şi 11-12 mg în perioada de alăptare iar pentru bărbaţi este de 10 mg pe zi
Cele mai bogate surse naturale de vitamina E se pot găsi în: germeni de grâu, uleiuri vegetale şi margarină, avocado, produse din cereale integrale, gălbenuş de ou, fructe cu coaja lemnoasă (nuci, arahide, alune, migdale), ficat, unt de arahide.
Vitamina F
Vitamina F constă, de fapt, dintr-o grupare de acizi graşi mono şi polinesaturaţi, intrând în componenţa uleiurilor vegetale (acid linoleic, acid linolenic, acid arahidonic). Aceşti acizi nu pot fi sintetizaţi în organism, fiind obtinuţi din unele produse alimentare şi cunoscuţi sub denumirea de acizi esenţiali.
Ei sunt liposolubili, foarte usor oxidabili şi activi numai în prezenţa vitaminelor B6 si E. Vitamina F intră in structura fosfolipidelor si faciliteaza transportul si eficienta utilizare a grasimilor în organism. Este hipocolesterolemică, deci şi antiaterosclerotică, ea constituind şi un factor de creştere şi de susţinere a funcţiei antitoxice a ficatului.
De asemenea, printre proprietăţile pe care le are această vitamină se numără şi urmatoarele: ajută la menţinerea permeabilităţii normale a membranelor celulare, nu permite migraţia bacteriilor intestinale producătoare de toxine, asigură sănătatea pielii şi a părului, combate diferitele afecţiuni cardiace, ajută la scăderea greutăţii corporale, prin arderea grăsimilor saturate.
Carenţa de vitamina F se află la originea unor afecţiuni după cum urmează: acnee infantilă, eczeme, prurit anal, arterite şi flebite, angină pectorală, infarct miocardic, tulburări hepatice şi nervoase, disfuncţii sexuale, hematurie, diferite leziuni renale, tulburări digestive, creşterea nivelului metabolismului bazal, varice, litiază biliară, oprirea creşterii, migrene, tulburarea ciclului menstrual etc.
Până în prezent nu au fost stabilite dozele zilnice necesare în această vitamină; s-a emis însă ideea potrivit căreia consumul ridicat de glucide determină creşterea necesarului de vitamina F.
Surse bogate de vitamina F se găsesc în: uleiul de floarea-soarelui (de preferat, obţinut prin presare la rece), uleiul de porumb şi de soia, uleiul de măsline, fructele de cătină albă, arahide şi nuci, seminţele de dovleac (crude) şi alune, migdalele dulci şi uleiul de ficat de peşte etc.
Vitamina K
Numită şi “vitamina antihemoragică”, vitamina K este unul dintre factorii esenţiali de coagulare a sângelui, iar în lipsa unui aport suficient chiar şi o mică tăietură ar putea cauza sângerarea continuă.
Există trei forme de vitamina K: K1 – filochinonă (care se găseşte în plante verzi), K2 – menachinonă (varianta vitaminei K care este produsă de bacterii în intestine, dar şi în produse de origine animală) şi K 3 – menadionă (varianta sintetică a vitaminei K, inclusă în suplimentele alimentare).
Vitamina K este un nutrient esenţial care ajută la prevenirea hemoragiilor, afecţiunilor pielii, scade riscul de atac de cord, reduce riscul de menstruaţii abundente şi dureroase, împiedică formarea pietrelor la rinichi, vă poate feri de greaţă, stări de vomă, osteoporoză, artrită şi alte afecţiuni ale oaselor şi favorizeaza refacerea epidermei după intervenţiile chirurgicale.
Deficitul de vitamina K se poate manifesta prin: slaba coagulare a sângelui, sângerări ale gingiilor, hemoragii nazale, sânge în urină sau în scaun, sângerare abundentă la menstruaţie, o durată de sângerare mai mare când te tai, vânătăile fără motiv, dar mai ales anemia, precum şi un risc crescut al hemoragiilor interne şi o anume fragilitate osoasă. În special nou-născuţii sunt predispuşi la deficienţe de vitamina K, deoarece laptele uman este destul de scăzut în vitamina K, aceştia putând fi expuşi unui risc major de sângerări intracraniene, motiv pentru care este recomandat ca la naştere să se administreze copilului o injecţie cu vitamina K1. Însă nici adulţii nu sunt feriţi de efectele negative ale carenţei de vitamina K, în special cei care suferă de fibroză chistică şi boala celiacă, afecţiuni care se manifestă prin incapacitatea organismului de a absorbi în mod adecvat vitaminele din alimentaţie.
Excesul de vitamina K este destul de rar, însă este indicat să nu luaţi doze mai mari de 500 de micrograme fără consultul medicului, deoarece acţiunea acesteia ar putea interfera cu anumite medicamente anticoagulante. De asemenea, dacă este consumată fără limită, vitamina K poate duce la apariţia anemiei, din cauza distrugerii globulelor roşii din organism, dar şi la intoxicaţii la nivelul ficatului.
Doza zilnică recomandată de vitamina K este de: 2 mcg pentru copii între 0-6 luni, 2,5 mcg pentru copii între 7-11 luni, 30 mcg pentru copii între 1-3 ani, 55 mg pentru copii între 4-8 ani, 60 mcg pentru copii între 9-13 ani, 75 mcg pentru adolescenţi între 14-18 ani, 120 mcg pentru adulţi bărbaţi peste 19 ani, 90 mcg pentru adulţi femei peste 19 ani şi 90 mcg pentru femeile însărcinate sau care alăptează.
Cele mai bogate surse naturale de vitamina K sunt: legumele cu frunze verzi, cum este spanacul, broccoli, salata, varza, feniculul, pătrunjelul, năutul, varza de Bruxelles, germenii de grâu, uleiul de rapiţă şi cel de măsline, ficatul de vită, ceaiul verde.
Vitamina P
Vitamina P hidrosolubilă acţionează concomitent şi strâns legat de vitamina C, asigurându-i acesteia o perfectă absorbţie şi utilizare şi împiedicându-i distrugerea prin oxidare.
Vitamina P e puternic antioxidantă şi, de asemenea, are rol important în fenomenele hemoragice, în hemoragii scorbutice, hemoragii ale capilarelor şi ale viscerelor, în edeme, pleurezii, ascite, hemoragii retiniene, afecţiuni ale venelor, artrite ale membrelor inferioare, răceală, ateroscleroză, hipertensiune arterială, varice, eczeme şi arsuri, sângerarea gingiilor, hemoragii la nou-născuţi etc.
Carenta de vitamina P se manifestă îndeosebi prin: spargerea vaselor capilare (fragilitate capilară).
Necesarul zilnic de vitamina P este de 10-20 mg, pentru fiecare 500 mg vitamina C fiind necesare minimum 100 mg complex C.
Surse naturale bogate în viamina P sunt: lămâile, măceşele, fructele şi legumele proaspete
Vitamina T
Puţină lume a auzit vorbindu-se despre vitamina T; descoperirea (şi numele) i se datorează în mod bizar, viermelui de făină care, s-a constatat că nu putea supravieţui fără această vitamină. La început s-a crezut că numai această insectă are nevoie de substanţa cu pricina, dar curând s-a demonstrat că toate insectele o consumă în procesul de metamorfozare. Nu a trecut mult şi cercetările au arătat că vitamina T acţioneză şi în cazul oamenilor, iar astăzi este cunoscută mai ales sub numele de carnitină.
Vitamina T este extrem de importantă pentru sănătatea organismului uman: previne anemia, oboseala cronică, menţine coagularea sângelui în limitele normale, reduce stresul oxidativ, ajută la transformarea mâncării/grăsimii în energie.
Carnitina accelerează anumite procese în organism care duc într-un final la diminuarea masei grase şi a ţesutului adipos, la creşterea masei musculare. În plus, carnitina în formele sale active (L-carnitina şi L-acetil carnitina) ajută şi la păstrarea în cea mai buna formă a sistemului nervos.
Alimentele cu un bogat conţinut de carnitină sunt : carnea roşie (vită, porc), cod, piept de pui, produsele lactate, avocado, pâinea integrală, orez, gălbenuş de ou. În mod normal nu avem nevoie de un aport suplimentar de vitamina T, dar există şi suplimente de L-carnitină pentru sportivii de performanţă care au nevoie să slăbească.
Spre deosebire de celelalte vitamine, unde doza zilnica recomandată este foarte clar stabilită, în cazul carnitinei aceasta nu este exact cunoscută, de aceea trebuie multă precauţie când e vorba de aportul de suplimente.
Suplimentele nu trebuie însă folosite perioade îndelungate, pentru că pot afecta sănătatea, dar pentru perioade scurte de timp nu au fost descoperite efecte adverse. Oricum este bine ca acestea să fie luate sub îndrumarea medicului.
Vitamina U
Mulţi specialişti susţin că vitamina U nu este de fapt o vitamină, ci este un termen folosit care se referă la enzima S-methylmethionine enzima S. Această substanţă şi-a câştigat popularitate în anii 1950, ca leac pentru ulcerul duodenal şi cel peptic. Dr. Garnett Cheney a efectuat mai multe studii care au indicat că enzima S-methylmethionine consumată sub formă de suc de varză calmează ulcerul.
De asemenea, aşa-numita vitamină U ajută la regenerarea mucoasei pereţilor stomacului şi intestinelor, are efect pozitiv în tratarea bolilor cardiovasculare şi în tratarea unor probleme ale pielii, ajută la reglarea colesterolului, este benefică în boli de inimă, precum şi în tratarea unor probleme ale pielii. În plus, vitamina U contribuie la coagularea sângelui şi formarea trombocitelor, fiind utilă astfel în prevenirea anumitor tipuri de anemie şi hemofilie.
Surse de vitamina U: frunzele verzi de varză şi grâu. Cea mai frecventă modalitate de a consuma vitamina U este sucul de varză proaspă.
Studiile nu au precizat încă nivelul de toxicitate, de aceea, cei interesaţi de includerea în dietă a suplimentelor cu vitamina U ar trebui să consulte un medic.
