„Orice fiinţă vieţuitoare – şi, în general, orice celulă, pentru a-şi putea manifesta viaţa – are nevoie de un mediu înconjurătorin care materia şi energia să se afle sub forme şi în proporţii determinate. Cu alte cuvinte, acest mediu trebuie să conţină apă, oxigen şi anumite substanţe minerale şi organice10 (albuminoide, hidrocarbonate, grase); el trebuie, în fine, să aibă un anumit grad de căldură, de lumină, de presiune. Când mediul în care se află pusă o fiinţă vieţuitoare nu îndeplineşte toate aceste condiţii, viaţa nu este cu putinţă şi fiinţa moare. Uneori, însă, viaţa persistă, fără a fi aparentă (viaţa latentă).
Astfel, în lipsa apei, un grăunte de grâu poate să rămână inert ani îndelungaţi, şi totuşi să-şi manifeste viaţa îndată ce întâlneşte umiditatea de care are trebuinţă. O fiinţă vieţuitoare, trăind într-un mediu care îndeplineşte toate condiţiile arătate aici, prezintă o serie de acte remarcabile, numite fenomene vitale. Fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare; ele nu există decât la fiinţele vieţuitoare, constituind astfel caractere distinctive importante ale acestor fiinţe.
Fenomenele vitale pot fi grupate în două categorii:
1. fenomene de nutriţie;
2. fenomene de relaţie.”
Lecţie ţinută la Facultatea de Medicină din Bucureşti, în ziua de 14 februarie 1905.
Va urma
Dr. N. C. Paulescu, Noțiunile “Suflet și “Dumnezeu” în Fiziologie, Editura “Credința Strămășească”, București 2007, p. 94
