Despre brusture
Brusturele, mai cunoscut și drept bruscălău, catfalan, lipan sau scaiul-oii, este o buruiană întâlnită peste tot în România și în lume, fiind o specie invazivă. Crește și până la 3 metri. Rădăcina și frunzele de brusture sunt comestibile. În trecut, ele erau consumate frecvent în Europa, dar acum fac parte în principal din bucătăria japoneză și cea coreană, în restul lumii fiind consumate mai mult pentru proprietățile lor curative. Totuși, brusturele, datorită proprietăților sale, a revenit recent în gastronomie ca parte a dietelor macrobiotice.
Ce beneficii are consumul de brusture?
În medicina tradițională chineză, brusturele este utilizat din cele mai vechi timpuri pentru diferite afecțiuni. De-a lungul secolelor, printre beneficiile care i-au fost atribuite acestei plante s-au numărat atât cele pentru aparatul respirator, cât și pentru cel digestiv. Chiar și azi, frunzele și rădăcina de brusture sunt recomandate de practicanții medicinei tradiționale chineze. Ele ar avea beneficii în cazul unor afecțiuni precum viroze/răceli, tuse, gripă, bronșită, dar și pentru detoxifiere, în cazul căreia se utilizează rădăcina de brusture de un an, despre care se susține că ar ”curăța sângele”.
De asemenea, în mod tradițional frunza de brusture e considerată ca având beneficii pentru durerile de articulații, îmbătrânirea pielii, acnee și chiar dureri de stomac. Unele dintre aceste beneficii ale brusturelui sunt confirmate și de știința modernă. De pildă, fibrele din rădăcina de brusture au capacitatea de a încorpora compuși toxici, inclusiv cei absorbiți pe cale orală, ușurând eliminarea acestora. Alte studii au indicat că rădăcina de brusture poate reduce formarea acidului litocolic, care este hepatotoxic și are chiar potențial carcinogen. Analizele au arătat că ea conține și mai multe tipuri de antioxidanți puternici, care protejează celulele organismului de acțiunea radicalilor liberi.
Brusturele este recomandat ca supliment persoanelor care suferă de afecțiuni stomacale, în principal ulcer, deoarece protejează mucoasa stomacală. Studiile au demonstrat eficiența sa în astfel de cazuri, atunci când este combinat cu tratament medicamentos.
Rădăcina de brusture ajută digestia, deoarece are un conținut ridicat de inulină, și poate avea efect diuretic. Proprietățile antiinflamatorii și antibacteriene ale brusturelui au făcut ca acesta să fie recomandat și pentru diverse probleme dermatologice: riduri, eczeme, acnee, rozacee și psoriazis. În mod tradițional a fost considerat eficient împotriva căderii părului, dar niciun studiu nu a demonstrat acest lucru.
Substanțele active din brusture, mai ales din rădăcină, ar putea avea un efect terapeutic și hipoglicemic în cazul diabetului de tip 2. Un studiu recent indică faptul că rădăcina de brusture ar putea avea beneficii legate de reducerea efectelor acestui tip de diabet, dar se precizează că este nevoie de mai multe teste. S-a demonstrat totuși că inulina, care se găsește în rădăcina de brusture, reduce nivelul de zahăr din sânge după mese și absorbția glucozei în organism.
O altă cercetare a indicat proprietățile antimicrobiene ale brusturelui, testate în cazul microorganismelor din cavitatea bucală. Rezultatele au dovedit că rădăcina și frunza de brusture sunt eficiente împotriva microorganismelor care produc infecții ale pulpei dentare. Proprietățile antifungice ale acestei plante au fost demonstrate și de studii făcute pe șoareci.
Ceaiul de brusture poate preveni formarea unor substanțe cu potențial hepatotoxic și carcinogen. Experimentele au fost făcute însă, până acum, doar pe șobolani, deci nu sunt concludente. Unii constituenți, precum acidul cafeic și artigenina, pot avea efecte antivirale inclusiv împotriva virusului herpetic, adenovirusului și HIV.
O serie de experimente realizate în Coreea de Sud au indicat beneficii neașteptate ale brusturelui pentru sănătatea persoanelor vârstnice. Astfel, un extras din rădăcina acestei plante ar putea îmbunătăți elasticitatea vaselor de sânge. Tot în cazul vârstnicilor, rădăcina de brusture ar putea, ca urmare a efectului său antiinflamator, să reducă simptomele gonartrozei. Este utilizat deseori, sub formă de frecții, în durerile reumatice, dar nu există studii științifice concludente privind beneficiile sale în acest sens.
Ce proprietăți are brusturele
Proprietățile detoxifiante ale rădăcinii de brusture sunt reale și au fost identificate și de studii recente. De asemenea, această parte a plantei are compuși cu proprietăți antioxidante, antivirale, diuretice dar și antidiabetice. La nivelul semințelor de brusture au fost identificați compuși activi care au efecte antiinflamatorii și chiar sunt inhibitori ai anumitor tumori, cum ar fi cele pancreatice. Frunzele de brusture conțin compuși activi cu proprietăți antimicrobiene, cel puțin asupra microorganismelor din cavitatea bucală. Experimente realizate pe animale au indicat și posibile proprietăți afrodisiace ale rădăcinii de brusture.
Pentru ce poate fi utilizat brusturele
Brusturele poate fi utilizat atât intern, cât și extern. Din el se pot prepara ceaiuri, folosind 2 lingurițe de rădăcină de brusture mărunțită la o cană de apă. Se beau cel mult 2 căni pe zi, eventual îndulcite cu miere. Poate fi și macerat la rece: în acest caz se folosesc 4 linguri de rădăcini de brusture la un litru de apă. După ce se lasă la macerat 6-8 ore, toată cantitatea poate fi băută treptat pe parcursul unei zile.
Pentru uz extern se poate folosi un decoct concentrat făcut din 2 linguri de rădăcină de brusture la o cană de apă. Se lasă la infuzat 15 minute, apoi se strecoară și se pune o compresă, pentru aplicare locală.
Când este recomandat consumul de brusture
Rădăcinile este bine să fie recoltate primăvara de la plantele de 2 ani sau toamna de la cele de un an. Frunzele se recoltează în mai-iunie, înainte ca brusturele să înflorească. De asemenea, brusturele poate fi consumat în diverse feluri de mâncare, rădăcina fiind gătită în bucătăria japoneză și coreeană. 100 de grame de rădăcină de brusture au 72 de calorii, dar reprezintă 12% din necesarul zilnic de fibre.
Care sunt contraindicatiile consumului de brusture
Rădăcina de brusture poate provoca reacții alergice și poate interfera cu anumite medicamente, cum ar fi cele pentru diabet. De asemenea, au existat cazuri în care brusturele a produs dermatită de contact și alte tipuri de răspunsuri inflamatorii. Florile și puful de brusture pot produce iritații ale pielii, probleme respiratorii și chiar oftalmie.
Nu există studii privind posibile contraindicații ale brusturelui în cazul gravidelor și al femeilor care alăptează. Acesta ar putea crește riscul de sângerare în timpul operațiilor, astfel că se recomandă să nu fie consumat cu mai puțin de 2 săptămâni înaintea unei intervenții chirurgicale. Persoanelor predispuse la balonare li se recomandă să evite consumul de rădăcină de brusture, din cauza conținutului ridicat de inulină.
Bibliografie:
- Ovidiu Bojor, ”Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z”, Editura Dharana, 2018
- Gheorghe Mohan, ”Mică enciclopedie de plante medicinale și fitoterapie”, Editura All, 1998
- WebMD Editorial Contributors. “Health Benefits of Burdock Root.” WebMD, WebMD, 11 Nov. 2020, www.webmd.com
Shakti Chandra Mondal, and Jong-Bang Eun. Mechanistic Insights on Burdock (Arctium Lappa L.) Extract Effects on Diabetes Mellitus. Vol. 31, no. 8, 25 Apr. 2022, pp. 999–1008, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov https://doi.org/10.1007/s10068-022-01091-2 Rafael, et al. Control of Microorganisms of Oral Health Interest with Arctium Lappa L. (Burdock) Extract Non-Cytotoxic to Cell Culture of Macrophages (RAW 264.7). Vol. 59, no. 8, 1 Aug. 2014, pp. 808–814, https://www.sciencedirect.com , https://doi.org/10.1016/j.archoralbio.2014.05.013 Wu, Ya-Chen, et al. Burdock Essence Promotes Gastrointestinal Mucosal Repair in Ulcer Patients. Vol. 2, no. 1, 1 Feb. 2010, pp. 26–31, https://www.sciencedirect.com, https://doi.org/10.1016/s1877-8607(10)60010-0